Strategia

Transformarea lanţului de aprovizionare al clienţilor noştri într-un lanţ valoros

Lanţul de aprovizionare s-a transformat într-o funcţie strategică, datorită plusului de valoare pe care îl generează. Într-o economie globală, producătorii au nevoie de un partener logistic capabil să ofere soluţii care să le sporească la maximum competitivitatea

Noi, cei de la GEFCO, avem convingerea că misiunea noastră este aceea de a garanta securitatea şi de a asigura continuitatea la nivel internaţional prin crearea unor scheme de transport multimodal competitive şi riguroase. Prin soluţii adaptate fiecărui proiect în parte şi excelenţă operaţională dedicată clienţilor noştri, am dobândit cunoştinţe vaste în ceea ce priveşte domeniile de activitate şi cerinţele particulare ale clienţilor noştri. Experţii noştri în inginerie logistică, acoperirea globală şi capacitatea noastră de a integra toate domeniile unei afaceri reprezintă punctele forte ale ofertei noastre. Standardele pe care le dezvoltăm atât independent, cât şi în colaborare cu partenerii noştri, vizează garantarea unor servicii de înaltă calitate operaţională care se regăsesc în toate proiectele noastre de pe tot cuprinsul globului. Pentru clienţii noştri este extrem de important să ştie în permanenţă unde se află marfa lor. Noi înţelegem acest lucru şi, prin urmare, am creat o interfaţă comună cu sistemele informatice ale clienţilor noştri, pentru a le oferi acestora posibilitatea de a primi informaţii în timp real. Compania noastră este structurată astfel încât cerinţele producătorilor să fie anticipate până în cele mai mici detalii: echipele noastre de vânzări sunt individualizate în funcţie de sectorul de activitate şi de piaţă, iar fiecare proiect este gestionat de un manager specializat în relaţia cu clienţii. Aceste eforturi neîntrerupte ne-au propulsat în topul celor mai buni 10 integratori de logistică din Europa şi pe primul loc în Europa pentru servicii de logistică pentru vehicule finite.  

Ca integrator de logistică globală, ne-am propus să devenim lider mondial în sectorul de logistică industrială. Acesta este obiectivul nostru, concentrat pe diversificarea geografică şi intersectorială. Momentan, ne canalizăm eforturile pentru îmbunătăţirea ofertelor noastre de transport prin deschiderea de noi coridoare feroviare, principalul coridor feroviar fiind prevăzut să traverseze Eurasia. În paralel, ne concentrăm atenţia asupra dezvoltării internaţionale prin prisma noilor filiale din Serbia, Grecia, Thailanda şi Vietnam. În plus, prezenţa noastră masivă în Rusia şi Asia Centrală este un avantaj competitiv şi vom continua să îl dezvoltăm. Toate proiectele noastre se demarează prin intermediul unei reţele intercontinentale de 160 de agenții de transport rutier, 85 de agenții de transport aerian şi maritim, 55 de depozite, 85 de puncte de servicii vamale în întreaga lume. Am dezvoltat această reţea cu scopul de a veni în întâmpinarea clienţilor noştri care vizează extinderea la nivel internaţional.

Planul nostru strategic pentru anul 2020 ne oferă noi perspective de dezvoltare. În cadrul acestui plan, ne luăm angajamentul să demarăm un proces durabil de îmbunătăţire continuă, susţinut de angajaţii GEFCO, şi să ţinem pasul cu progresul industrial şi tehnologic.