2015 - Un nou moment important pentru planul de expansiune al Grupului GEFCO

Grupul GEFCO, un important jucător în domeniul logisticii industriale și lider european în logistica auto, a generat o cifră de afaceri de 4.2 miliarde euro în anul 2015, cu 3% mai mult față de 2014. “GEFCO a obținut rezultate bune în 2015 având în vedere instabilitatea economică la nivel global și a reușit să își consolideze și mai mult poziția sa ca furnizor de soluții de logistică la nivel global. Grupul și-a extins prezența internațională în câteva noi țări și a achiziționat compania olandeză IJS Global, mărindu-și în același timp atât ofertele pentru expedierea de mărfuri, cat și portofoliul de clienți. Consider performanța Grupului drept o dovadă tangibilă a încrederii oferite de clienții noștri expertizei GEFCO: ei știu cât de mult se implică echipele GEFCO în valorificarea fiecărei etape a lanțului logistic.”, spune Luc Nadal, Președinte al Consiliului de Administrație a Grupului GEFCO.

O situație financiară stabilă care să sprijine dezvoltarea Grupului

 

 

2014

2015

Var. 2015/2014

GEFCO-Cifră de afaceri (€ milioane)

4,053

4,174

+3%

EBITDA[1] (€ milioane)

160

131

-18 %

 

În anul 2015, Grupul GEFCO a obținut o cifră de afaceri de 4.2 miliarde euro, cu 3% mai mult față de 2014. Pe parcursul a trei ani, Grupul a produs un flux de numerar liber de 173 milioane euro, cu puține datorii, fapt ce demonstrează o situație financiară stabilă. Planul de performanță inițiat la mijlocul anului 2014 pentru a crește flexibilitatea costurilor alături de modelul de afaceri al Grupului bazat pe un număr redus de active au contribuit la gestionarea eficientă a costurilor de către companie. Între timp, GEFCO a continuat să își mărească portofoliul de clienți și a obținut o creștere de 9.5% a profitului, alături de clienții industriali la nivel internațional.

Profitul operațional este mai mic față de cel din anul precedent (-18%). Principalele motive pentru acest regres sunt scăderea prețului la petrol, criza economică ce a lovit puternic țări precum Rusia și Brazilia și dificultățile pe care le-au înfruntat producătorii auto din America Latină și Rusia.

În final, eforturile constante ale echipelor GEFCO au pus bazele unei dezvoltări sustenabile și au permis Grupului GEFCO să își mențină poziția în top 10 integratori de logistică din Europa și cea de numărul unul în Europa pentru logistica vehiculelor finite.

Diversificarea drept catalizator pentru dezvoltare

Creșterea activităților Grupului demonstrează relevanța strategiei de diversificare și succesul punerii sale în aplicare. Înființat în 1949 pentru a face față provocărilor logistice din industria auto, GEFCO se alătură principalilor producători de mașini și furnizori auto din lume pentru a gestiona și a optimiza lanțurile complexe de furnizare. Colaborarea productivă cu DACIA - care a dus la livrarea a 600.000 de vehicule în 10 ani - și contractul semnat pe 7 ani cu PSA Peugeot Citroën pentru a gestiona complexul auto din Franța - constituie pentru anul 2015 dovezi ale calității și recunoașterii expertizei Grupului. 

Între timp, GEFCO a lansat cu succes o strategie de diversificare pentru a-și consolida viitoarea creștere profitabilă, sprijinind astfel dezvoltarea clienților săi industriali din întreaga lume prin intermediul soluțiilor globale de logistică. Printre aspectele relevante ale anului 2015 menționăm planurile de transport multimodal proiectate și operate cu succes de GEFCO pentru Schneider Electric în Europa și Balcani, pentru Alstom Transport între Franța și Kazahstan, precum și pentru Eska Graphic Board, producător și exportator olandez de carton de înaltă calitate, din Țările de Jos către restul lumii.

Ca integrator de logistică globală, GEFCO continuă să își dezvolte cu succes serviciile de tip 4PL[2]. Pe lângă contractul cu General Motors început în 2012, Grupul și-a extins portofoliul în anul 2015 adăugând un contract cu Ferronordic Machines pentru gestionarea fluxurilor multimodale pe teritoriul Rusiei, pentru transportul utilajelor grele și agabaritice aparținând Volvo Construction Equipment.

Accelerarea globalizării, o altă piatră de temelie a strategiei GEFCO

Având o rețea intercontinentală de 300 de puncte de lucru în întreaga lume, GEFCO oferă soluții complete și personalizate pentru a sprijini dezvoltarea internațională a clienților săi. 2015 a reprezentat pentru Grup un an al dezvoltării rețelei internaționale. GEFCO a deschis patru noi filiale în Serbia, Grecia, Vietnam și Coreea de Sud, iar astfel și-a consolidat prezența internațională în Europa și Asia. Aceste țări reprezintă centre regionale strategice pentru activitățile Grupului. De exemplu, portul Busan din Coreea de Sud este al zecelea cel mai mare port din lume în ceea ce privește traficul de marfă, iar prezența companiei GEFCO îi permite să furnizeze producătorilor săi globali soluții logistice competitive și într-un timp tot mai scurt.

De asemenea, în octombrie 2015 GEFCO a achiziționat compania olandeză de expediere de mărfuri IJS Global. Cu o prezență în 16 țări și centre operaționale proprii în Regatul Unit al Marii Britanii, Țările de Jos, Australia, China, Asia de Sud-Est și SUA, compania a consolidat prezența GEFCO în primele două zone geografice majore active în domeniul transportului de mărfuri (de ex. în China și Asia de Sud-Est pe de o parte și SUA pe de altă parte). Expansiunea geografică a mărit numărul filialelor la 44, iar GEFCO oferă acum servicii către clienții industriali de pe toate cele cinci continente. Achiziționarea IJS Global a permis companiei GEFCO să își diversifice și mai mult portofoliul de clienți pe măsură ce compania se specializează în transportul de produse farmaceutice, tehnologii avansate sau produse aerospațiale.


[1]  Încasări înainte de dobândă, impozitare, depreciere și amortizare

[2] 4PL : Furnizor de servicii logistice 4PL